> ## Content Index > Fetch the complete content index at: https://stiribelarus.com/llms.txt > Use this file to discover other available public pages before exploring further. # Conacul istoric transformat în fabrică de oțet - URL: https://stiribelarus.com/conacul-istoric-transformat-in-fabrica-de-otet/ - Published: 2026-11-15T15:47:11.000Z - Updated: 2026-11-15T15:47:11.000Z - Description: Un conac de piatră cu 18 camere, ridicat în 1815 la Nacea, în raionul Liahovici (regiunea Brest, sud-vestul Belarusului), a ajuns după al Doilea Război Mondial fabrică de oțet. Astăzi clădirea cu fron - Author: Știri Belarus - Tags: Stiri interne, František Ksaveri Cernoțki, Mihail Cernoțki, Kazimir Cernoțki, Anatoli Fedoruk, Nacea, raionul Liahovici, regiunea Brest, Belarus, fabrica de oțet din Nacea, gospodăria agricolă din Nacea, conac istoric, fabrica de oțet, patrimoniu cultural, parc dendrologic, Ultimele stiri Un conac de piatră cu 18 camere, ridicat în 1815 la [Nacea](https://stiribelarus.com/tag/locatie-nacea/), în [raionul Liahovici](https://stiribelarus.com/tag/locatie-raionul-liahovici/) ([regiunea Brest](https://stiribelarus.com/tag/locatie-regiunea-brest/), sud-vestul Belarusului), a ajuns după al Doilea Război Mondial fabrică de oțet. Astăzi clădirea cu fronton albastru e ascunsă în spatele magaziilor unei gospodării agricole, iar cine nu știe exact ce caută trece pe lângă ea fără să întoarcă măcar capul. Fabrica nu mai funcționează de mult, însă conacul familiei Cernoțki figurează în continuare pe Lista de stat a valorilor istorico-culturale a Belarusului. ## Drumul până la conac trece prin curtea fermei Până la fosta moșie a Cernoțkilor nu se ajunge altfel. Mai întâi dai de niște depozite, apoi de o uriașă uscătoare de cereale din lemn — un exponat solid în sine —, de clădiri din cărămidă ridicate una lângă alta. Și abia undeva departe, în fund, se zărește fațada albă și frontonul albastru intens al casei în care, acum un secol, se trăia larg. Satul-agroorășel Nacea nu e locul în care coboară autocare de turiști. Valul principal de călători independenți e absorbit de Grușevka, cu conacul ei primitor al familiei Reitan. Merită însă, dacă ajungi prin zonă, să oprești și la fosta proprietate a Cernoțkilor: e o lecție de istorie în aer liber, fără panouri explicative și fără bilete. ## Trei secole de stăpâni și un secol de prosperitate Înainte să intre în mâinile familiei Cernoțki, pământurile întinse de pe malul râului Nacea au trecut dintr-o mână în alta. Vreme de trei secole le-au stăpânit Nemirovici, Tabarovici, Brîndzî — de aici și toponimul Nacea Brîndzovska, pe care localnicii îl mai folosesc —, apoi Podarevski și Masalski. Abia în 1810 lucrurile s-au așezat: hectarele pitorești au ajuns la [František Ksaveri Cernoțki](https://stiribelarus.com/tag/persoana-frantisek-ksaveri-cernotki/), care, împreună cu fiul său Mihail, a transformat „pământurile rătăcitoare” într-un centru economic și cultural al zonei. Conacul a fost construit în 1815\. Exact o sută de ani mai târziu a fost reconstruit și extins, cu o notă neogotică — în forma aceea modernizată a ajuns până azi, cu ajustările și volumele adăugate în perioada sovietică. Casa mare, din piatră, a fost ridicată în stilul clasic la modă atunci, dar se deosebește de majoritatea conacelor contemporane: fără decoruri încărcate, fără volute, fără scări masive pe toate laturile. Pare la prima vedere mai simplă decât „suratele” ei. Privind mai atent, înțelegi că nu e lipsă de artă, ci lux reținut. Familia nobiliară (șleahta, nobilimea polono-lituaniană) a păstrat echilibrul arhitectural fără să supraîncarce clădirea. Ferestrele ogivale și cele șase coloane masive care marchează intrarea principală erau deja o declarație de statut. Iar declarația era susținută de gospodărie: două grajduri de vaci, două de cai, o cocină, două arii de treierat, o moară cu abur, un hambar — în jurul conacului, la distanță respectuoasă, se întindeau vreo zece construcții. ## Interioare sobre și un parc cu „ceasuri solare” Nici interiorul nu era fastuos. „Interioarele casei nu se remarcau printr-o amenajare bogată. Doar în sufragerie, în salon și în birou exista parchet cu model geometric din frasin, stejar deschis și stejar negru; șemineele erau din cărămidă și din faianță. Era mobilier vechi în stilul Ludovic al XV-lea și mobilier simplu, lucrat de meșteri locali; portrete de familie, bibliotecă”, scrie [Anatoli Fedoruk](https://stiribelarus.com/tag/persoana-anatoli-fedoruk/), autorul cărții „Conace vechi din regiunea Brest”. Partea obligatorie a oricărui conac respectabil era parcul de peisaj. Cernoțkii aveau al lor imediat după casă: alei în formă de P, mici ochiuri de apă, un misterios masă de piatră și bolovani risipiți ici-colo. În colțul de est se afla așa-numitul „ceas solar” — o rondelă de arbori cu diametrul de 7 metri. În centru creștea un zadă polonez bătrân (arborele s-a uscat), iar mai târziu, în cerc, au fost plantați 12 brazi albi europeni, dintre care s-au păstrat patru. Opt bolovani mai rezistă și azi; unul a crescut practic în trunchiul teilor între care fusese așezat. „Sensul lor simbolic e greu de stabilit”, notează Fedoruk. Parcul încă bucură vizitatorii. Nu e îngrijit ca grădinile marilor obiective turistice, dar se vede că pământul e lucrat: nu e gunoi, sunt amenajate locuri de odihnă, au fost puse până și containere pentru deșeuri. Ar mai trebui curățate mlaștinile, ca să recapete înfățișarea unor lacuri. ## 1917: crime, decădere și oțet În 1917 viața bună de la conac s-a sfârșit. În câteva luni au fost comise mai multe atacuri asupra moșiei, iar jefuitorii au luat tot ce le-a căzut în mână. În timpul unuia dintre atacuri a fost ucis stăpânul, [Kazimir Cernoțki](https://stiribelarus.com/tag/persoana-kazimir-cernotki/), fiul lui Mihail, împreună cu moștenitorul său. Formal, conacul a rămas al familiei până în 1939. În a doua jumătate a anilor 1940, după război, aici s-a deschis o fabrică de oțet. La fosta casă de locuit — acolo unde fuseseră terasele — s-au adăugat corpuri din cărămidă, intrarea de onoare a fost zidită, iar accesul s-a făcut doar dinspre parc, mutat și micșorat. Din fastul de altădată nu a mai rămas nimic. Ironia e că anexele din anii 1940 arată mai rău decât clădirea veche: pe ziduri au apărut crăpături, iar unele cărămizi par gata să cadă. ## De ce contează pentru românii din Belarus Pentru românii care locuiesc în [Belarus](https://stiribelarus.com/tag/locatie-belarus/), cazul de la Nacea e un exemplu concret despre felul în care patrimoniul local supraviețuiește printre hale și depozite: nu prin programe de restaurare, ci prin simpla stare de conservare și prin faptul că e pe lista de stat. Practic, e o destinație de weekend ieftină pentru cine e dispus să iasă din traseele clasice — fără ghid, fără bilet, cu acces prin curtea gospodăriei agricole, așa că merită întrebat la fața locului înainte de a porni. Contextul merită știut. După 1939, proprietatea a intrat în circuitul sovietic, iar după război, când s-a deschis fabrica, clădirea a fost adaptată producției, nu memoriei. Acum fabrica nu mai există pe spațiile nobiliare, iar conacul e ocrotit de stat și inclus în lista valorilor istorico-culturale. Rămâne de văzut dacă, într-o zi, clădirea se va curăța de toate adăugirile și va arăta din nou așa cum au lăsat-o Cernoțkii. --- *Sursa:* [*onliner.by*](https://realt.onliner.by/go/1143079?ref=stiribelarus.com)